Doar o mână de țărână
Eu am fost de la-nceput,
Iar cu brațul Tău cel tare
Modelând în mână lut,
Ai creat o ființă care
Te-a-ntristat cu-al ei tumult.
Și greșind prin vorbă, faptă
Nu voia mai mult decât
Să te-nduri ca un părinte
Și să ierți ce-a săvârșit.
Dar un gol în suflet crește
Și gândind ce a făcut
Nu mai poate-avea nădejde
Că-ntristarea Ți-a trecut,
Însă omul nu gândește
Cât de nepătruns poți fi,
Iar de câte ori greșește
Harul Tău se înmulțește.
Îndreptându-și pașii pe cărare
Străduind ca să Îți placă,
Vede-a Ta lumină care
Într-o haină albă-mbracă
Trupul de țărână.